It’s beautiful when someone decides to share her/his dreams (visions) with other people.

However, sometimes it’s less beautifull..

Great Marlborough Street, next to Oxford Circus

Acum cateva zile am vazut aceasta masina in apropierea Pietei Drumul Taberei. Pana azi m-am intrebat ce s-a intamplat si daca cei implicati in acel accident au supravietuit sau nu. Azi, in timp ce faceam aceste poze, a aparut el, unul din cei implicati in accident. El statea pe scaunul din dreapta fata cand s-au cionit de un tir. Masina arata asa doar din cauza impactului, si nu pentru ca ar fi fost taiata de echipa de descarcerare. In mod incredibil, desi erau 5 oameni in masina, nimeni nu a patit nimic grav. Daca mi-ar sta in putere, as pune masina undeva in centru, intr-o cutie de sticla, unde sa o poata vedea cat mai multi oameni. Ei au fost norocosi, si sper ca si urmatorii (pentru ca e o certitudine ca vor exista si altii) vor la fel de norocosi..

Din cand in cand oamenii isi mai improspateaza cutiuta. Acum a fost randul vecinilor mei de la 2. Mobila noua, gresie noua, zugraveala proaspata. Un pas mic si nesemnificativ pe scara vietii, pe care tot urcam, urcam. Lasam amintiri in urma, ne facem noi sperante pe care le punem undeva sus si incercam cu pasi repezi sa ajunge la ele si sa le transformam in realitate.

Cred ca toata lumea s-ar astepta ca intr-un talcioc sa se vanda absolut orice si sa nu vezi nimic aruncat si abandonat. Jucariile de mai sus fusesera insa aruncate si imprastiate prin pamant. Ale cui au fost oare? Oare i-au fost luate cu forta acelui copil de catre un tata betiv, care pana la urma a sfarsit prin a le uita aici? Intrebari fara raspuns.. Momentan le-am “salvat” eu.

Pe acelasi drum ca si in poza cu baloanele, am avut norocul sa gasesc o banca cu care timpul (ajutat din plin de oameni, sau mai degraba oamenii ajutati de timp) nu a fost prea bland. Rugina, apa, vopsea (inca), descompunere.

Cred ca ieri, din cauza ploii si a vremii mohorate, culorile s-au hotarat sa cada toate pe pamant si sa lase loc griului. Asta, sau faptul ca ieri a fost 1 iunie si ca in Herastrau au fost serbari cu aceasta ocazie, m-a facut ca mergand de la Televiziune pana in Victoriei sa gasesc nenumarate baloane sparte.

Am trecut de nenumarate ori prin fata unui astfel de “adapost” dar nu cred ca l-am mai privit niciodata in acest fel. Sperante, regrete, fericirea, durerea, dorinte, toate se intalnesc acolo. Atatia oameni, atatea lumanari. Unele sunt aproape topite de tot, altele sunt de mult doar ceara lichida, unele inca mai ard. Sa avem grija de acestea din urma..

Nu se intampla de prea multe ori sa gasesc ceva frumos si ceva urat in acelasi loc. Si totusi acum le-am gasit de o parte si de alta a aceluiasi gard. Si ca mai intotdeuna in viata, mai intai a trebuit sa vad lumea descompunandu-se ca apoi sa imi amintesc ca mai exista totusi o speranta. La urma totusi asta conteaza: “The future’s bright, the future’s Orange” :D glumeam!