It is a common practice in the UK to “dedicate” benches to loved ones that are no longer among the living. I think it’s both a clever and beautiful thing and whenever I see a bench like this I try to imagine how the person was actually like. I imagine that there is a connection between that person’s souls and that bench, that the bench is an eternal shelter, a place where the souls rest, knowing that he was and still is loved.

Apasati aici pentru a vedea albumul de poze Sighisoara 2005 - Festivalul oamenilor (75 de poze - 130 de oameni)

Pentru 3 zile, a fost din nou agitatie in cetate, asa cum era acum cateva sute de ani.

Aparent alcoolul a fost interzis cu desavarsire in perimetrul cetatii, realitatea a fost insa cu totul alta :)

Rock is not dead, oricine a fost la Sighisoara e martor. Fostii mei colegi din Tudor Vianu au facut spectacol si in scurt timp strada s-a umplut.

Aici suntem noi (fara mine insa) incercand sa vindem vederile mele. 2 lei s-au dovedit prea mult. M-a amuzat replica prietenei unui tip caruia ii dadusem o vedere gratis: “Si eu as putea sa fac o poza mai buna.” Era vorba de poza asta. Va las pe voi sa decideti..

Pana la anul, va pupam :)

Dupa ce am facut aceasta imagine si m-am tot uitat la ea, mi-am dat seama cat de usor te poate induce in eroare o poza. Desi aici e doar un om care priveste spre stanga, probabil ca multi isi vor imagina o scena dintr-un film horror.

Iata ca dupa doar cateva zile, sunt din nou impresionat de povestea unui alt caine, o poveste si mai trista ca prima. “Baiatu” a fost calcat acum cateva zile de o masina. Dupa ce a stat toata noaptea pe marginea drumului, in ploaie, incapabil de a se misca, a fost gasit de Cristina, un suflet bun, care l-a luat si l-a dus la un spital veterinar in Bucuresti (accidentul avand loc in Buftea). De atunci se tot duce cu el in fiecare zi la injectii. “Baiatu” tot nu poate sa se miste si trebuie sa i se dea de mancare, insa se pare ca sunt sanse sa isi revina. Sa speram ca asa se ca intampla.

In urma pozelor cu celalalt catel, primisem un mail in care mi se spunea ca daca toata lumea ar da atata atentie unui animal cata ii dadusem eu, lumea ar fi mai buna. Eu ii dadusem intr-adevar atentie, insa nu il ajutasem cu nimic. Daca cat mai multa lume ar face ceea ce a facut Cristina, atat pentru un caine cat si pentru alte animale sau pentru oameni, atunci intr-adevar am fi intr-o lume mult mai buna.

N-am reusit inca sa inteleg de ce unii oameni ma roaga sa le fac o poza, desi stiu ca nu o vor primi niciodata inapoi. Poate se simt mai frumosi si mai interesanti pentru o clipa, vazand un aparat indreptat asupra lor. Poate ca nu le-a mai facut nimeni o poza pana acum si vor sa stie ca undeva exista totusi una. Cei doi mi-au dat totusi un motiv atunci cand i-am intrebat si ce fac dupa cu poza:”O pui si tu la arhiva, si poate, intr-un viitor…”

De obicei nu ma prea impresioneaza animalele fara stapin care ratacesc prin oras, insa azi unul a reusit sa o faca. Cainele asta avea o fata atat de trista, de deprimanta, ma ruga parca sa il iau de acolo si sa ii aduc inapoi viata pe care a avut-o odata. Crezand ca il urmaresc sa ii fac ceva rau a incercat sa fuga, dar nu prea reusea pentru ca avea un picior bandajat. Apoi s-a tinut el dupa mine, pentru putin timp insa. Apoi a traversat strada..