“Multumesc” primariei si celorlalti organizatori pentru ca au fost suficient de nebuni sa organizeze acest eveniment si mi-au dat sansa (pe banii lor) sa fac aceste poze foarte relevante pentru ceea ce reprezinta cu adevarat Casa Poporului. Inchei cu o imagine care este poate si mai relevanta in acest sens. Concluziile le trageti voi.

Copaci nu mai sunt dar in schimb ne salveaza toaletele ecologice.

Cred ca daca mergeam pe munte ma intorceam putin mai curat.

Lumea n-ar fi avut voie sa stea pe pasarele insa multi din paznici nu prea aveau tupeu sa zica nimic.

Desi nu am idee acest lucru se intampla si la alte curse de acest gen, faptul ca oamenii au fost sa stea atat de aproape de circuit mi s-a parut o tampenie, atat din punctul lor de vedere cat si al pilortilor.

Baietii nostri s-au gasit sa se prefaca macar ca construiesc un drum exact la finalul ultimei curse cand prin zona umblau sute de oameni.

Cineva imi scria acum mai mult timp ca verdele de Drumul Taberei are ceva special. Tind sa-i dau dreptate.

Imaginile au fost realizate in urma cu aproape 2 ani, insa nu au mai fost publicate pana acum.

In urma cu cateva saptamani, iesind din casa, am vazut bradul din prima poza. Am scos aparatul, i-am facut poza si mi-am continuat drumul. Mi-a iesit un altul in cale, apoi inca unul, si tot asa pana cand o poza s-a transformat in 3 zile de mers prin Drumul Taberei.

A trecut o luna de la Craciun, am mancat, am baut, am primit si am facut cadouri. Si cu ce am ramas? Craciunul pleaca si se duce, brazii aruncati raman. Din pacate cele 50 de poze de-aici sunt doar o treime din intregul reportaj: cam 150 de poze, 2-3 sute de brazi si asta doar in Drumul Taberei. Daca luam in calcul tot Bucurestiul cred ca ar iesi o padure destul de mare. Daca privim la scara nationala sau globala e deja foarte trist. Mai mult, felul in care brazii erau aruncati m-a facut de multe ori la gropi comune si sa fac o analogie intre cazul de fata si un masacru.

In afara de catastrofa ecologica, in cazul Romaniei mai intervine si nesimtirea oamenilor care desi se plang ca traiesc in conditii proaste nu fac decat sa le inrautateasca, aruncand absolut orice in fata/spatele sau chiar langa scara/zidurile blocului.

Ce e de facut? Daca in privinta nesimtirii romanilor s-ar putea face multe, in privinta brazilor taiati solutiile nu sunt atat de evidente. In conditiile in care anual se taie miliarde de copaci la nivel mondial, o parte a omenirii continua sa intretina acest obicei doar de dragul de a o face. Daca Craciunul ar fi pe bune, nu ne-ar trebui nici brad, nici cadouri si nici mancare in cantitati ridicole. Dar chestiile astea sunt intiparite prea adanc in mintile oamenilor asa ca daca vine unul ca mine si scrie asta o sa fiu luat ca rebel fara cauza sau nebun si nimic mai mult. Si nici eu, cel putin momentan, nu fac nimic altceva decat sa fac poze si sa scriu, fara sa previn nimic in mod concret.

In timp ce faceam pozele m-am intalnit cu un tip care mi-a spus ca el e directorul ADP (Asociatia Domeniului Public) Sector 6 care m-a intrebat de ce fac pozele. Pentru ca n-am fost prea dornic sa vorbesc cu el, a ras zicand ca le fac doar de dragul de a arata ca asa sunt brazii. Luand chestia asta ca exemplu, cred ca cel mai important pentru fiecare dintre noi e sa privim orice problema la o scara mult mai mare decat blocul sau cartierul nostru si sa intelegem ca brazii astia taiati nu sunt doar gunoi ce trebuie curatati de pe domeniul public. Mai departe depinde de fiecare in parte ce e dispus/isi permite sa faca.

PS: Ca urmare a unor comentarii primite, trebuie sa adaug ca, din punctul meu de vedere, faptul ca brazii sunt crescuti special pentru a fi taiati e la fel de grav si pierderea e la fel de mare. Iar prostia oamenilor e si mai mare.

In urma cu cateva zile, am reusit sa ajung in Constanta/Mamaia. Imi dorisem de mult timp sa pot face poze la mare iarna, chiar daca anul acesta nu prea avem partea ce o iarna in adevaratul sens al cuvantului. Era evident ca nu voi gasi prea multa lume si ca multe din caldiri vor fi inchise, insa ceea ce aveam sa gasesc m-a luat prin surprindere.

Cred ca absolut toate cladirile erau inchise, zona parand abandonata in graba ca urmare a unei alarme de uragan/dezastru nuclear. In afara de multi caini si muncitorii care se faceau ca lucrau la unele hoteluri am fost mai mult sau mai putin singur. E de neinteles (desi in Romania nu mai ma mira nimic) cum toata statiunea este pur si simplu abandonata, de cele mai multe ori intr-o mare bataie de joc. Probabil ca intr-o alta tara s-ar fi incercat valorificare acestor resurse si in anotimpul rece, insa la noi oamenii cred ca e un efort prea mare. Mi-l si imaginez pe Mazare (primarul Constantei pentru cei care nu stiu) laudandu-se cu ce-a facut el din Mamaia. Ar fi foarte interesant sa-l aud ce-ar avea acum de zis.

Manechinele abandonate prin magazine aratau destul de sinistru in acest context, amintind ca cu doar cateva luni in urma chiar traiau oameni in aceste “ruine”.

Aripa din dreapta a cladirii cazinoului era insa in starea cea mai jalnica. O renovare a locului a fot inceputa cu ceva timp in urma, insa procesul nu a fost niciodata dus la bun sfarsit. Locul e acum folosit in multiple feluri, ca toaleta publica, groapa de gunoi si hotel pentru ratacitii fara bani.

Am plecat din Mamaia gandidu-ma ca peste cateva luni oamenii se vor intoarce totusi, vor curata cacatul si vor da cu vopsea pe ziduri, considerand ca “standardul de calitate” e suficient pentru ca ei sa faca bani pe spinarea romanilor prosti care vor invada “perla litoralului romanesc”.

Va las cu ceea ce a ramas din clubul Megalos.

Can you feel the bass? Eu nu prea.

Cand comunistii au stat la masa si au gandit notiunea de bloc, cred ca asta au avut in cap. Blocul in care se afla magazinul Obor este, in viziunea mea, expresia ideii de bloc in forma ei cea mai pura. Scara blocului arata efectiv ca o inchisoare in care locatarii sunt condamnati sa traiasca.

Nu pot sa nu ma intreb cum o asemenea oroare nu a fost daramata. Faptul ca ar fi trebuit construite alte locuinte nu cred ca e o scuza. Nu e vorba doar de distrugerea unor caramizi ci de a unei mentalitati bolnave menite sa creeze o masa uniforma de servitori.